marți, 24 mai 2011

Simtind

Nestapanind nimic si-avand totusi intregul,
nefericiti suntem si muti in nestatornicie.
Cuvintele nu-s ale noastre si nici macar regretul,
caci suntem treji pentru-a simti si-a nu-ntelege nici o mie

din milioanele de mii de ganduri ce ne rapesc pentr-o secunda
dintr-un real incremenit in vesnica-i rutina.
Si totusi, fara ca lumina sa patrunda,
chiar nestiind ca ce vedem e-ntr-adevar lumina,

simtim ca frumusetea e aievea si-a noastra nu-i, ci-i pentru noi.
Doar astfel sti-vom fericirea spre care alergam adesea-n doi.

duminică, 15 mai 2011

Toamna de mai

luni, 9 mai 2011

Rușine, rușine Victor Socaciu!

Limba noastră-i o comoară, terfeli-vom alte limbi, ca româna să nu piară! De ce m-am avântat să sluțesc versurile lui Alexei Mateevici? Simplu: ca să fie de actualitate. Și în acord cu propunerea legislativă a lui Victor Socaciu de a dubla producțiile străine care apar la tv. Asta ar însemna că de-acum, fie el film american, german, francez, italian, englez, japonez, singura limbă pe care o vom mai auzi va fi româna. Bună judecată, bună de facut ochii mari și țuguiat buzele pentru articularea unor expresii autentic românești, ale căror traducere ar pereclita esența mesajului ;) . Expresii din registrul poeziilor de stradă și al "limbajului de cartier", consacrat pentru impresionanta forță de evocare a realităților românești.

Motivul oficial (adică cel făcut public, nu cel real) al acestei propuneri de dublare a filmelor ar fi cică acela de a stopa avalanșa de americanisme și neologisme și alinierea cu alte țări precum Franța, Germania, Spania, etc. care au introdusa deja aceasta lege. Deci dacă e vorba de copiat, copiem întotdeauna ce-i mai rău.

Cea mai buna replică la această propunere ineptă, ca să nu spun altfel, a dat-o Cristian Tudor Popescu, așa că subscriu adevărului grăit de dânsul: „Limba română o distrug deputaţii şi senatorii aproape de fiecare dată când deschid gura, nu subtitrările filmelor. Ei ar trebui dublaţi din română în română".

Adaugire

Print:

Descriere print: Un copil (2 printuri cu baieti, 2 cu fete) care sta in iarba si priveste spre un nor care va ipostazia mai multe scenarii: un medic stomatolog care consulta un pacient (in interiorul imaginii, partea dreapta: Cariera lui in stomatologie incepe in scoala.), un psiholog ascultandu-si pacientul ( in interiorul imaginii, partea dreapta : Cariera lui in psihologie incepe in scoala. ) + inca alte cateva scenarii - se va realiza cate un print distinct pentru fiecare scenariu in parte.

Sub imagine va aparea sloganul: "Deschide-i ochii, viitorul incepe azi!" cu precizarea de rigoare: o campanie realizata cu sprijinul: lista sponsorilor

marți, 3 mai 2011

Campanie pentru promovarea educatiei

• Campania se va numi: Deschide-i ochii, viitorul incepe azi
• Public tinta: copii din toata tara, cu varste cuprinse intre 7 si 14 ani. Campania se va adresa mai curand parintilor acestor copii, intrucat se afla la o varsta la care educatia si indrumarea primite in familie au o importanta deosebita in dezvoltarea lor intelectuala

• Pentru finantarea campaniei se va apela la ONG-uri si companii interesate sa promoveze educatia: librarii, edituri, trusturi de presa..

• Canale de promovare:

- ATL: Tv (TVR1, TVR cultural, Pro tv), radio (Europa fm), print-uri, bannere (vor fi lipite in preajma scolilor )

- BTL: targ de carte organizat la Sala Palatului; se vor imparti pliante, se vor oferi discount-uri la cartile editurilor care vor sponsoriza campania si se va organiza o conferinta, unde invitati speciali din mediul academic isi vor expune parerea cu privire la educatia din Romania in momentul de fata, in incercarea de a oferi sfaturi parintilor - evenimentul va fi promovat in prealabil in scolile din Bucuresti, prin intermediul profesorilor, care vor fi contactati telefonic, si a unor fluturasi care vor fi impartiti in tot Bucurestiul (targul de carte se va organiza la trei saptamani de la prima difuzare a spotului tv, care va marca si inceputul campaniei)


Executii:


Clip tv :

Planuri largi cu peisaje. Aceleasi peisaje se transforma pe masura ce sunt privite (perspectiva redata va fi prin ochii unui copil : imaginea “va clipi” intre cadre pentru a reda senzatia unor imagini vazute prin ochii cuiva): pe cer va aparea un avion - pt a sugera o cariera in aviatie…intr-un oras va aparea o banca – o potentiala cariera in economie…intr-un oras va aparea un hipermarket - o cariera in retail etc. Iar textul ar fi urmatorul: “Cu toții vedem lumea (aici sunt planurile largi cu peisajele): însă fiecare dintre noi o vede altfel. (aici peisajele se transforma, in sensul ca vor fi introduse acele elemente cheie care vor sugera potentiale cariere in diverse domenii) Și prin ochii noștri lumea capătă sens.(ecranul devine negru si in prim-plan apar ochii inchisi ai unui copil) Deschide-i ochii (ochii se deschid si imaginea se largeste pentru a arata un copil in intuneric). Fă din educația copilului tău o prioritate pentru ca și lumea lui să poată căpăta un înțeles. (in timp ce ultima fraza a textului publicitar este rostita cadrul se largeste tot mai mult, indepartandu-se de copil pentru ca in final sa ramana un background negru pe care sa apara sloganul campaniei: "Deschide-i ochii, viitorul incepe azi" si numele sponsorilor: "O campanie realizata cu sprijinul: si aici lista sponsorilor" ) ”

Spot radio:


Fundal: zbarnait de greieri: pentru a se sugera ca scenariul are loc afara, in iarba


Copil1: - Asa…Acum zi: ce vezi?

Copil2: - Cerul!

Copil1: - Și pe cer ce vezi?

Copil2: - Un nor… Tu?

Copil1: - Eu vad o nava spatiala. Uita-te bine la forma lui. Sau ..stai..poate mai bine un avion..pt ca..daca te uiti atent, are aripi. Si daca te intorci…hmm..poti sa vezi si o barca..alea-s vasle..Vezi?


Narator: Vedem lumea asa cum vrem sa o vedem. Mai important, insa, este sa-i poti descoperi potentialul. Deschide-i ochii. Fa din educatia copilului tau o prioritate si ofera-i sansa de a vedea lumea altfel. (din nou: O campanie realizata cu sprijinul: si aici lista sponsorilor)


Voi reveni in urmatorul post si cu print-ul.